GarantiBank le propune profesorilor facilitati la creditul de nevoi personale

GarantiBank lanseaza creditul de nevoi personale special pentru profesori. Prezentat sub un nume sugestiv, « Summa cum laude » propune o dobanda mai mica fata de creditul de nevoi personale standard, reducerea efectuata fiind de 1,2%, pe toata perioada derularii contractului. Daca opteaza pentru un astfel de imprumut la GarantiBank, dascalii din Romania beneficiaza si de un comision de acordare mai mic cu 50%. O alta facilitate este acordarea a patru luni de gratie (din iulie pana in octombrie) – in cazul in care clientul are o astfel de optiune – in fiecare din primii patru ani de contract.

Clientii pot imprumuta pana la 30.000 euro sau echivalentul acestei sume in lei, dolari sau franci elvetieni, pe o perioada maxima de 10 ani. Pentru un imprumut in euro, dobanda este de 8,07%. Astfel, conform calculelor efectuate de banca, pentru un credit de nevoi personale fara ipoteca de 15.000 euro contractat pe 10 ani, dobanda anuala efectiva ajunge la 14,13%.

« Am dezvoltat acest produs pentru a veni in sprijinul profesorilor care doresc sa obtina un imprumut pentru nevoi personale, tinand cont de specificul activitatii desfasurate de acestia », a declarat Okan Yurtsever, director Retail Banking & Bancassurance. Astfel, explica Yurtsever, lunile iulie, august, septembrie si octombrie au fost special alese ca perioade de gratie, intrucat corespund cu perioada vacantei scolare de vara.

Laisser un commentaire